Această reclamă de Crăciun cu doi ursuleţi de pluş adorabili a cucerit inimile tuturor. Priviţi de ce!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej minunat pentru ca toţi membrii familiei să fie împreună şi să împărtăşească bucurii. Acest lucru frumos a reprezentat şi tema centrală a reclamei de Crăciun realizată de Aeroportul Heathrow din Londra care anul acesta sărbătoreşte 72 de ani de la înfiinţare.

Protagoniştii principali ai acestui clip sunt doi ursuleţi de pluş vârstnici care se confruntă cu aglomeraţia unui aeroport de o asemenea anvergură şi îşi croiesc drum spre cei care îi aşteptau nerăbdători la terminalul „Sosiri”. Fundalul muzical al acestei reclame reprezentată de melodia trupei londoneze Chas and Dave, „I’m Coming Back”, aduce un plus de sensibilitate întregului concept.

Rând pe rând, aceşti ursuleţi adorabili ne prezintă toate locurile reprezentative ale aeroportului, ajungând chiar şi pe la controlul paşapoartelor. După ce trec cu uşurinţă de această procedură, cei doi merg să îşi recupereze bagajele. Deşi scara rulantă pe care trebuie să urce le aduce un mic sentiment de teamă, ei se iau de mână şi trec cu bine şi peste această provocare. Atunci când ajung în zona bagajelor rămân plăcut surprinşi de amabilitatea angajaţilor aeroportului care îi ajută să îşi ridice valizele grele.

Câteva cumpărături pe fugă mai sunt făcute şi apoi drumul celor doi ursuleţi se opreşte în celor care îşi aşteptau rudele. Deodată doi copilaşi simpatici se îndreaptă către ei şi ceva minunat se întâmplă. Cei doi ursuleţi simpatici erau de fapt bunicii acestor micuţi! După un drum lung în sfârşit se puteau bucura de cel mai frumos cadou din lume: erau din nou acasă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume