Imediat după ce a născut, această mamă a fost nevoită să-şi dea fiul spre adopţie. 18 ani mai târziu fiica ei îi spune să-şi întoarcă privirea

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Ce bucurie mai mare poate avea o mamă de ziua aniversară decât o îmbrăţişare caldă din partea fiului ei? Această mamă a avut şansa de a-şi strânge fiul în braţe după 18 ani, iar întâlnirea lor a fost, după cum vedem, un moment cu totul special.

Tammy Oswalt din Orlando, Florida, a primit de ziua ei cea mai emoţionantă surpriză, la care nu s-ar fi aşteptat niciodată. Femeia îşi sărbătorea ziua de naştere împreună cu cele două fiice ale ei, când la un moment dat una dintre acestea i-a spus că urmează să primească un cadou care nu poate fi cumpărat cu toţi banii din lume. Întorcându-şi capul, Tammy l-a văzut pe fiul ei, astăzi un adolescent în toată regula, cu chipul radiind de fericire că are ocazia să-şi întâlnească mama. Ea a putut astfel să-şi îmbrăţişeze fiul pe care a fost nevoită să-l dea spre adopţie în urmă cu 18 ani şi pe care spera să-l reîntâlnească într-o zi.

Dylan şi-a dorit la rându-i să-şi cunoască mamă tocmai de aceea a căutat să ajungă la ea prin intermediul uneia dintre surorile sale vitrege, Samantha. Reuniunea celor doi, mamă şi fiu, este, fără îndoială, un moment emoţionant pe care nu îl vor uita niciodată. Îmbrăţişarea caldă, lacrimile de bucurie şi emoţiile pe care le-au trăit în acea clipă au fost fantastice. Dacă în urmă cu un an Samantha îşi surprinsese mama de ziua ei cu bilete la un concert al trupei sale preferate, AC/DC, acum nu s-ar fi aşteptat la un astfel de cadou nepreţuit.

Femeia luase în trecut decizia de a-şi da singurul fiu pentru adopţie, în speranţa că ar putea avea parte de o viaţă mai bună. „Când eram însărcinată cu Dylan, lumea din jurul meu se descompunea. Partenerul meu de viaţa mă părăsise, îmi pierdusem slujba şi eram pe punctul de a-mi pierde şi casa. Băiatul meu merita o familie cu doi părinţi iubitori, o casă stabilă şi tot ceea ce nu-i puteam oferi în acel moment. Nu l-am lăsat pentru că nu l-am iubit sau nu l-aş fi dorit, dar de atunci am trăit fiecare zi întrebându-mă unde este, cum îi merge şi dacă mă urăşte. În cele din urmă, pacea pe care mi-am dorit-o în inimă este acum chiar în faţa mea.” – a mărturisit Tammy Oswalt.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume