Acest tânăr o roagă să îl atingă pe frunte. Însă ce face în continuare este cu totul ieşit din comun

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

La concursurile de talente precum „Britain's got talent” foarte mulţi oameni vin să îşi încerce norocul. Printre aceştia, în 2016 s-a numărat şi Richard Jones, un magician şi mentalist de numai 25 de ani, care era hotărât să uimească juriul şi întreaga asistenţă cu abilităţile sale deosebite.

După ce a intrat foarte încrezător pe scenă, spunând tuturor că cel mai mare vis al său este să ajungă să fie remarcat chiar de regina Angliei, el a cerut permisiunea juraţilor de a se apropia de masa acestora. De îndată ce doleanţa sa a fost acceptată, fără să stea pe gânduri Richard a început să îşi execute numărul cu mare profesionalism.

Ţinând în mână o pungă aurie care îţi atrăgea imediat privirea, tânărul a specificat tuturor că aceasta va fi un cadou pentru unul dintre membrii juriului, însă o va înmâna la momentul potrivit. Mai întâi el a ales să împartă două carneţele care au aveau scrise pe toate paginile câteva denumiri de celebrităţi sau băuturi.

Prima care a intrat în acest joc magic a fost Amanda Holden. Ea a fost rugată să deschidă agenda cu personalităţi faimoase şi să memoreze un nume, dar fără a-l arăta nimănui. Pentru ca totul să capete o aură de mister, Amanda a fost rugată apoi să îl atingă cu degetul pe frunte pe Richard. În momentul în care a făcut acest lucru ea a simţit un mic şoc electric care a făcut-o să se panicheze.

În acest mod Richard spune că i-a fost transmisă informaţia cunoscută numai de ea. Cum nimic, însă, nu este simplu, tânărul magician a luat apoi o bucată de hârtie şi o foarfecă şi a început să decupeze forma unui chip. Vă imaginaţi cât de mare a fost mirarea tuturor când au văzut că acest chip îi aparţinea chiar lui David Beckham, personalitatea pe care o alesese Amanda? De-a dreptul uimitor!

Richard Jones nu s-a oprit aici şi l-a rugat şi pe juratul David Walliams să deschidă carneţelul cu băuturi acolo unde îşi doreşte şi să spună apoi tuturor ce a nimerit, răspunsul său fiind o ceaşcă cu ceai. În punguţa aurie trebuia să se afle tocmai această băutură delicioasă, însă se pare că lucrurile nu au mers ca la carte, Richard scoţând de acolo o doză cu suc de portocale. Fără a se da bătut, el este hotărât să mai încerce un ultim truc şi îl roagă pe David Walliams să îi atingă degetul, efectul fiind acelaşi ca şi în cazul Amandei. Magicianul a luat apoi cutia cu suc în mână, reuşind să o încălzească foarte tare.

După ce a arătat tuturor că aceasta doză de suc era sigilată, el a desfăcut-o şi a turnat conţinutul într-o cană. În mod miraculos sucul de portocale se transformase într-un ceai fierbinte. Reacţiile juraţilor şi publicului au fost pe măsură aşteptărilor!

Chiar dacă numai Richard John ştie cum a realizat aceste trucuri uimitoare, explicaţiile lor logice nici nu mai contează. Efectul acestora este cel mai important şi faptul că toată lumea a fost vrăjită de reprezentaţia tânărului magician.

Sursa: Britain's Got Talent via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume