S-a închis în cuşcă alături de un PitBull foarte slăbit. Gestul său avea să-i salveze viaţa câinelui

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Dr. Andy Mathis, un medic veterinar la „Granite Hills Animal Care” din Elberton, Georgia, a recurs la un gest mai puţin obişnuit încercând să trateze un câine Pit Bull care fusese găsit abandonat în condiţii insalubre, în urmă cu câteva săptămâni.

Graycie este un câine din rasa Pit Bull ce rătăcise mult timp pe străzi. Având în vedere că patrupedul avea răni pe întreg corpul, era subnutrit şi deshidratat, era necesară o perioadă destul de lungă pentru recuperare. Pentru început câinelui i-au fost tratate rănile de pe corp şi celelalte probleme medicale, însă era necesar şi un efort propriu din partea patrupedului.

Pentru a-i reda încrederea în sine, medicul a intrat la propriu în cuşca acestui Pit Bull oferindu-i un exemplu şi servind masa împreună cu câinele. Acest lucru avea să-i salveze viaţa patrupedului.

La început patrupedul era destul de speriat, însă după un timp a trecut de la a mânca bobiţe din mâna bărbatului până la a-şi savura cu multă plăcere porţia de hrană din castronel. Timpul trecea şi Pit Bull-ul căpăta forţe noi, rănile începeau să se vindece iar buna dispoziţie părea să-l însoţească tot timpul. Acum latră cu multă bucurie interacţionând cu oamenii din jurul lui şi cerându-şi porţia de hrană într-un mod plin de naturaleţe.

Prin natura meseriei, Dr. Andy Mathis iubeşte nespus animalele şi este preocupat în permanenţă de creşterea şi dezvoltarea normală a acestora, dar şi de salvarea celor aflate în suferinţă care duc o luptă cruntă pentru supravieţuire.

Sursa: Inside Edition via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume