6 pui abia veniţi pe lume au fost găsiţi de câţiva copii. Finalul poveştii lor este pe cât de frumos, pe atât de emoţionant

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Zilnic, numărul câinilor fără stăpân care sunt condamnaţi să trăiască pe străzi creşte alarmant. Tot mai mulţi pui vin pe lume, singura lor şansă de supravieţuire fiind ca mama lor să le poată procura zi de zi hrana necesară. Un caz aparte le-a atras atenţia voluntarilor de la asociaţia de salvare a animalelor „Hope for Paws”.

Câţiva copiii au găsit într-o zonă a unui şantier şase căţeluşi care aveau numai câteva zile de viaţă. Fiindu-le milă de aceşti micuţi, copiii au decis să îi ia acasă pentru a-i îngriji, însă nu ştiau atunci că aceştia nu erau orfani. Mama lor doar plecase să caute mâncare pentru puii săi.

Timp de două zile, copiii au încercat să hrănească aceşti pui cu lapte de la biberon, însă lucrurile nu mergeau deloc bine. Căţeluşii simţeau tot mai tare lipsa mamei lor şi tocmai de aceea au decis apoi să apeleze la ajutorul voluntarilor de la „Hope for Paws” pentru a o găsi. Puii au fost duşi înapoi în locul de unde fuseseră luaţi şi cu toţii au aşteptat ca mama să se întoarcă să-i caute.

Nu a durat mult timp până când căţeluşa şi-a găsit puii. Speriată, dar furioasă în acelaşi timp, ea s-a lăsat cu greu prinsă. Când a simţit însă că oamenii din jurul său erau de bună credinţă, lucrurile s-au mai liniştit, iar căţeluşa şi puii săi au putut fi transportaţi la o clinică veterinară pentru a primi îngrijirile necesare. Valencia, Bergamot, Ponderosa, Satsuma, Mandarin, Clementine şi mama lor, Navalina, sunt acum în căutarea unui cămin definitiv, în care să aibă parte de toată dragostea şi atenţia de care au atâta nevoie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume