După multe ore petrecute pe o stâncă, această orcă este eliberată. Priviţi momentul emoţionant!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Chiar dacă ştim că se bucură de foarte multă libertate, acest lucru nu înseamnă că animalele marine nu se confruntă adeseori cu nenumărate pericole. Printr-o astfel de situaţie primejdioasă a trecut şi orca din imagini, care oricât de mult s-ar fi chinuit, nu avea cum să-şi croiască singură drum către adâncul apei.

Pe data de 23 iulie a anului trecut, câţiva oameni au făcut eforturi uriaşe pentru a ţine în viaţa o biată orcă, cunoscută de asemenea şi sub denumirea de balenă ucigaşă. Aceasta rămăsese blocată între stâncile care mărginesc coasta canadiană din zona British Columbia. Refluxul luase prin surprindere acest mamifer uriaş, care nu a mai avut şansa să îşi continue drumul în momentul în care apele s-au retras.

Temători că orca nu va putea supravieţui de una singură până când fluxul va asigura adâncimea necesară pentru a se putea salva, salvatorii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o ajuta. După ce au acoperit-o cu materiale textile, cu ajutorul unui furtun şi al câtorva găleţi ei au udat-o în permanenţă pentru a-i menţine temperatura corpului în limite normale.

Abia după opt ore de eforturi neîncetate nivelul apei a început să crească, lucru îmbucurător pentru toţi cei implicaţi în această dificilă misiune de salvare. Până şi orca părea să fie foarte fericită, judecând după sunetele drăgălaşe pe care le emitea. Atunci când nivelul apei a crescut suficient, orca şi-a văzut liniştită de drumul său, dar nu înainte de a le mulţumi salvatorilor săi cu o mişcare adorabilă din înotătoare!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume