A venit pe scenă însoţită de prietenii ei canini, însă ceea ce au făcut în continuare i-a impresionat pe toţi

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Unii oameni nu se rezumă doar la a-şi îngriji şi iubi animalele de companie, ci încearcă să le ofere acestora lecţii de dresaj. Câinii sunt foarte receptivi în acest sens, mai ales cei din rasa Border Collie care sunt renumiţi pentru inteligenţa lor uimitoare. Videoclipul de faţă ne oferă încă o dovadă clară a acestui lucru.

Încă din copilărie Sara Carson a fost o mare iubitoare de animale, văzând în acestea o cale de a scăpa de timiditatea sa excesivă. Deşi de mică şi-a dorit să devină dresor, ea nu a avut suportul familiei sale care o descuraja spunându-i că nu va ajunge departe cu acest lucru. La un moment dat Sara chiar ajunsese să creadă că acest lucru este adevărat, însă a ales să nu îşi piardă speranţa.

Participarea sa la audiţiile concursului „America’s got talent” i-a oferit certitudinea că alegerea sa a fost cea mai bună. Alături de câinele său, Hero, tânăra a ajuns în sferturile de finală, unde a reuşit să arate tuturor nu numai un număr de dresaj incredibil, ci şi un spectacol extraordinar.

Imaginea Egiptului Antic pe fundal, puternica melodie „I Need a Hero”, din repertoriul cântăreţei Bonnie Tyler şi ţinuta militară pe care Sara a îmbrăcat-o au constituit suportul perfect pentru un număr de neuitat. Nu numai Hero a fost vedeta zilei, ci şi cel mai nou membru al echipei lor, micuţul Loki.

Precizia cu care cei doi câini au îndeplinit fiecare comandă a stăpânei lor şi entuziasmul nemărginit de care au dat dovadă le-au adus toată admiraţia celor din jur. Chiar şi chipul lui Simon Cowell, poate cel mai dur dintre membrii juriului, afişa un zâmbet larg, semn că spectacolul era pe placul său. Acesta este unul dintre momentele pe care ţi-ai dori să le revezi la nesfârşit!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume