Pe aeroportul din Amsterdam, un beagle înapoiază călătorilor obiectele pierdute.

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Nu de puţine ori, din cauza grabei sau a aglomeraţiei, ne-am uitat pur şi simplu în avion diverse obiecte mai mici sau mai mari şi pe care de multe ori nu am mai reuşit niciodată să le recuperăm. Chiar şi această situaţie neplăcută are de curând o rezolvare cât de poate de fericită – un câine simpatic din rasa Beagle. Acest patruped este dresat să recupereze de la personalul din avion obiectele uitate şi mai repede decât ne aşteptăm, să le înapoieze în siguranţă proprietarilor.

Compania de transport aerian KLM a găsit un „angajat” model pe impresionantul aeroport Schipol din Amsterdam. Rivalizând cu celebrul detectiv Sherlok Holmes, de la care a primit şi numele, câinele recuperează obiectele pierdute de pasageri pentru ca apoi să meargă direct la proprietari pentru a le înapoia lucrurile.

Câinele face parte din echipa care se ocupă de obiectele pierdute, iar profesionalismul şi comportamentul pe care le adoptă la locul de muncă sunt exemplare. El miroase obiectul pierdut, apoi adulmecă locul unde a stat pasagerul respectiv, astfel reuşind să ajungă cât poate de repede la persoanele în cauză, chiar înainte ca acestea să părăsească aeroportul. Uneori pasagerii sunt surprinşi de promptitudinea cu care le sunt înapoiate obiectele.

Deseori câinele a fost văzut cărând în buzunarele echipamentului de lucru diverse obiecte precum jucării, căşti audio chiar şi telefoane mobile. În aceste imagini îl putem vedea cum tocmai înapoiază unei doamne telefonul mobil pe care îl uitase din întâmplare în avion.

În schimbul faptelor bune, patrupedul primeşte mângâieri şi vorbe frumoase din partea celor care sunt surprinşi de prezenţa lui de spirit.

„De multe ori, personalul de la serviciul „Lost & Found” reuşeşte să înapoieze pasagerilor anumite obiecte personale, chiar înainte ca aceştia să-şi fi dat seama că le-au pierdut” – mărturiseşte purtătorul de cuvânt al companiei aeriene KLM.

Sursa: KLM via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume