Stăpâna porneşte camera video, însă ce face papagalul este un spectacol ce nu trebuie ratat

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Papagalii sunt recunoscuţi pentru abilităţile lor incredibile de a imita, de a dansa şi de a cânta cu multă naturaleţe, dovedindu-le stăpânilor lor cât sunt de talentaţi. Nu de puţine ori am avut prilejul de a viziona adevărate reprezentaţii muzicale în cadrul cărora protagonişti principali au fost papagali aparţinând unor specii diferite.

Acest papagalul foarte inteligent şi simpatic numit Nanners este o dovadă vie că astfel de păsări ne pot amuza teribil prin comportamentul lor şi modul în care se pot exprima. Dacă la început înaripatul îşi face debutul printr-o conversaţie adorabilă în limbajul său caracteristic, pe parcursul filmuleţului acesta ne oferă o interpretare extrem de veselă a cunoscutului cântec „If You’re Happy and You Know It” („Dacă vesel se trăieşte…”).

Cu o lejeritate uimitoare papagalul fluieră linia melodică a piesei, iar din când în când scoate un zgomot cu ciocul asemeni unor bătăi sacadate din palme. După cum vedem, papagalul poate cânta la nesfârşit acest refren. Zgomotul pe care papagalul îl face cu ciocul este la fel de amuzant. Este atât de drăgălaş!

La un moment dat stăpâna lui îi sugerează să interpreteze o altă melodie, drept urmare papagalul răspunde imediat şi începe să cânte într-o altă tonalitate. La sfârşitul reprezentaţiei stăpâna îl laudă pe bună dreptate. Este incredibil cum reuşesc aceste păsări să memoreze, iar apoi să reproducă cuvinte, expresii sau melodii vesele cu atâta fidelitate!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume