Toţi 3 au voci deosebite, dar staţi să-i auziţi atunci când cântă împreună… Wow!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Muzica reprezintă o formă de exprimare care ne relaxează de fiecare dată când ne facem puţin timp pentru a o asculta. După ce îi veţi auzi pe cei 3 băieţi ce formează trupa „The Koi Boys”, cu siguranţă îi veţi îndrăgi încă de la primele acorduri.

Cu toate că vocile celor trei au particularităţi diferite, atunci când cântă ne transmit într-un univers utopic. Melodia pe care o interpretează este cu totul specială, iar varianta cântată de ei se potriveşte de minune cu vocile lor. Piesa „All About that Bass”, cântată în original de Meghan Trainor, a devenit în scurt timp de la apariţie foarte apreciată de public, iar alegerea celor de la „The Koi Boys” a fost una foarte inspirată.

Deşi fiecare dintre cei trei băieţi au fost înzestraţi cu voci de excepţie, acestea sunt total diferite una faţă de cealaltă. În interpretarea din acest filmuleţ, vocile băieţilor se completează perfect, fiind o adevărată plăcere să îi asculţi.

Nu doar că au nişte voci extraordinare, dar şi mişcările pe care le fac precum şi expresiile de pe feţele lor îi ajută să transforme aceasta reprezentaţie în una de excepţie. Dacă ar fi interpretat în faţa unui public numeros, cu siguranţă ar fi fost răsplătiţi cu aplauze la scenă deschisă.

Sursa: Florea Productions Incorporated via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume