Membrii juriului s-au îndoit de reprezentaţia lor, până când patrupedul a început să-şi facă numărul şi i-a uimit pe toţi. Ireal!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Nu numai oamenii pot avea talente neobişnuite, ci şi animalele de companie de lângă noi, mai ales atunci când sunt educate şi conduse cu măiestrie către performanţe deosebite. Să vezi un câine care dansează în paşi de balet pe muzică clasică este realmente spectaculos. În concursul „Britain’s Got Talent” şi în faţa unui juriu neîncrezător, au urcat pe scenă o căţea alături de stăpâna ei, unde au prezentat un moment artistic de excepţie.

În momentul apariţiei lor pe scenă, juraţii nu au părut deloc impresionaţi, mai ales că nimeni nu se aştepta ca Tina şi Chandi să îi surprindă cu o asemenea coregrafie. Tina era imbrăcată în haine normale, fără machiaj şi avea alături un câine care la prima vedere nu ieşea cu nimic în evidenţă. Era destul de clar că reprezentaţia nu părea cine ştie ce… dar toate acestea aveau să se schimbe!

Legătura dintre cele două este una specială deoarece Tina a salvat-o pe Chandi din apa unui iaz pe când aceasta avea doar 4 luni. Relaţia lor e bazată pe încredere, respect şi multă afecţiune, iar rezultatul este cât se poate de vizibil. Tina o conduce pe Chandi în timpul dansului prin gesturi şi priviri încurajatoare, iar căţeaua răspunde cu promptitudine de fiecare dată.

Sincronizarea paşilor şi a mişcărilor de scenă reprezintă atuul perechii inedite. Chandi o urmăreşte cu atenţie pe stăpâna ei şi o imită întru totul, respectând cu stricteţe coregrafia dansului prezentat în concurs.

Privind acest program incredibil, cei trei membri ai juriului au avut numai cuvinte de laudă. Tina şi Chandi s-au bucurat nespus pentru că au realizat un lucru nemaipomenit la care au muncit mult şi care, cu siguranţă, a reprezentat o rampă de lansare către multe alte momente de acest fel.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume