Acest clip înduioşător ne demonstrează că toate animalele au nevoie de dragoste!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În regiunea El Monte, Chile, există un loc numit „Santuario Igualdad Interspecie” în care o mulţime de animale aparţinând unor specii diferite trăiesc în deplină armonie, primind dragoste necondiţionată din partea voluntarilor care le îngrijesc.

Când ne gândim la prieteni din lumea animalelor, de multe ori ne vin în minte amintirile noastre despre pisicile sau căţeii pe care i-am avut aproape în copilărie. Astfel de relaţii bazate pe sensibilitate şi afectivitate profundă se întâlnesc într-un loc minunat în care oamenii ne arată că indiferent de specia din care fac parte, toate animalele îşi doresc să se bucure de viaţă şi să fie tratate cu iubire.

Privind aceste imagini, putem înţelege mai uşor că fiecare animal este alintat, iubit şi preţuit. În această „fermă” şi-au găsit adăpost văcuţe, oi şi capre care au fost salvate de la tăiere în abatoare şi multe pisici sau câini abandonaţi de stăpânii lor iresponsabili.

Fiecare animal de pe acest Pământ trebuie tratat cu aceeaşi măsură de atenţie cu atât mai mult cu cât şi ele ne pot oferi aceeaşi doză de afectivitate şi drăgălăşenie. Egalitatea între specii în „Santuario Igualdad Interspecie” este esenţială, drept urmare toate animale care îşi duc traiul aici se bucură de o îngrijire corespunzătoare, dar mai ales de multă dragoste.

Personalul de aici a înţeles că situaţia fiecărui animal este foarte gravă, dedicându-şi astfel toate eforturile pentru a salva cât mai multe potenţiale victime şi pentru a le asigura o viaţă mai bună decât au avut până să ajungă în acest colţ de Rai.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume