Câteva dintre cele mai bune trucuri pentru utilizarea foliei de aluminiu în gospodărie

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

În fiecare bucătărie există o rolă de aluminiu care poate căpăta utilităţi nebănuite. Câteva dintre acestea ne sunt prezentate în acest filmuleţ, iar rezultatele obţinute sunt chiar impresionante. Fie ca o folosim la împachetat sau la gătit, folia de aluminiu ne va scoate din o grămadă de încurcături şi se dovedeşte un ajutor de nădejde în orice gospodărie.

Ne-au rămas câteva triunghiuri de pizza şi vrem să le consumăm a doua zi, dar gustul să rămână ca şi când atunci ar fi fost făcute? Nimic mai simplu. Le împăturim în folie de aluminiu, le congelăm, iar atunci când vrem să le consumăm, le punem în cuptor la o temperatură de 200 grade pentru 10-15 minute şi gustarea va fi gata.

Dacă nu avem la îndemână un burete de vase aspru, putem să apelăm la următoarea soluţie: mototolim o bucată de folie de aluminiu şi cu bulgărele argintiu obţinut vom curăţa câte vase dorim.

O ramă veche a unui tablou poate căpăta o strălucire deosebită dacă aplicăm o bandă de aluminiu pe cadrul ramei. Şi pentru că rama să aibă mai mult rafinament, o putem picta într-o culoare aurie.

Punem folie de aluminiu pe masa de călcat, o acoperim cu o husă din pânză şi astfel fierul de călcat va aluneca mult mai bine iar rufele vor fi călcate pe ambele părţi deodată.

Desigur, enumerarea trucurilor care au la bază folia de aluminiu nu se opreşte nicidecum aici. Vă aşteptăm cu noi soluţii pentru a putea completa lista!

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume