Un tânăr cu probleme de vorbire urcă pe scenă, dar când începe să cânte această piesă – toată sala e redusă la tăcere

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

De-a lungul timpului melodia „Unchained melody”, lansată de trupa The Righteous Brothers în anul 1965 a cunoscut nenumărate interpretări. Nu putem să nu amintim de artişti celebri precum Elvis Presley sau Gareth Gates care au introdus această piesă în repertoriul lor. De asemenea, acest hit nemuritor a fost de multe ori alegerea concurenţilor care au păşit pe scenele unor concursuri muzicale de prestigiu.

Sezonul 2 al concursului „The Voice” din Australia a fost cu siguranţă înfrumuseţat de o prezenţă cu totul aparte. Harrison Craig a reuşit să impresioneze cu adevărat nu doar prin vocea sa incredibilă, ci şi prin povestea sa de viaţă. Tatăl său i-a părăsit pe el şi pe mama sa, pe când Craig avea numai şapte ani, iar acest lucru l-a marcat profund. Craig s-a confruntat mereu cu o tulburare de vorbire, însă participarea la acest concurs l-a ajutat enorm să-şi consolideze stima de sine.

Deşi suferă de balbism, sau bâlbâiala în termeni populari, Craig a interpretat melodia „Unchained melody” într-un mod excepţional. De dragul muzicii el şi-a depăşit orice problema şi a reuşit să le ofere tuturor o reprezentaţie fabuloasă, care nu a rămas fără ecou în rândul juriului şi al publicului.

Prezenţa scenică impecabilă, şarmul, vocea caldă şi acutele impresionante au fost doar câteva dintre atuurile pe care Craig a mizat atunci când a făcut să răsune această piesă, ajungând nu doar să avanseze într-o etapă superioară a competiţiei, ci chiar să câştige marele premiu.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume