Tratat foarte urât de trecători, acest om fără adăpost face un gest care uimeşte pe toată lumea

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Moe şi Et sunt doi tineri care alături de prietenul lor Omar au realizat un experiment social cu un impact deosebit asupra spiritului civic al cetăţenilor de pe străzile oraşului New York.

Diferenţa de reacţie a trecătorilor care trec deopotrivă pe lângă Omar, care joacă rolul unui copil fără adăpost şi un om matur aflat în aceeaşi situaţie, e incredibilă.

Omar joacă în acest clip rolul unui copil care stă pe marginea trotuarului afişând pe un carton mesajul scris că îi este foame şi doreşte să fie ajutat. Acelaşi mesaj îl poartă şi un om matur aşezat la puţină distanţă de Omar. Reacţia oamenilor este diferită în ceea ce îi priveşte pe cei doi, majoritatea oferindu-i băiatului câţiva bănuţi în paharul pe care îl ţine lângă el. Chiar dacă bărbatul matur vrea acelaşi lucru, toţi cei care trec pe lângă el nici nu îl bagă în seamă prin prisma faptului că acesta este un om în toată firea care se presupune că şi-ar putea găsi de muncă în loc să stea la cerşit.

Poliţista care tocmai i-a pus băiatului în pahar un bănuţ îl admonestează cu brutalitate pe bărbatul fără adăpost care îi cere la rândul lui ceva mărunţiş, îndemnându-l să îşi găsească un loc de muncă decent. În acest timp băiatul este tot timpul încurajat că nu e totul pierdut, primeşte de la fiecare o sumă de bani în pahar ba chiar şi o îmbrăţişare călduroasă.

Dar cea mai surprinzătoare reacţie este aceea în care un trecător enervat că bărbatul îi întinde mâna să primească o sumă de bani, îi răstoarnă pur şi simplu caserolă cu mâncare în cap. După acest moment bărbatul fără adăpost îl roagă pe băiat să aibă grijă de lucrurile lui şi pleacă. În scurt timp se întoarce cu o felie de pizza pe care vrea să o împartă cu puştiul.

În acest moment Moe şi Et îi vin în întâmpinare spunându-i că de fapt Omar a jucat doar un rol. Bărbatul le povesteşte că aşa este tratat în fiecare zi şi că deşi până nu de mult a avut o slujbă, acum are mari greutăţi financiare. Bărbatul primeşte toată suma pe care băiatul o strânsese în paharul lui şi de asemenea şi 200 de dolari oferiţi de cei doi tineri. Vizibil emoţionat de gestul lor, bărbatul izbucneşte în lacrimi şi îi îmbrăţişează pe salvatorii lui. Aceşti bani îi vor fi de ajuns pentru moment să îşi poată închiria o cameră şi să-şi cumpere de mâncare.

„Oamenii vor uita ceea ce ai spus, vor uita ceea ce ai făcut, dar ei nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.”

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume