Băiatul îşi îndeamnă sora să deschidă uşa. Însă ce era în spatele ei i-a adus în culmea fericirii.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Dacă suntem ceva mai curioşi şi nu rezistăm tentaţiei de a deschide o uşă, putem avea parte de o experienţă cu totul deosebită - aşa cum s-a întâmplat şi în cazul persoanelor din acest filmuleţ. Îndemnaţi de o pancartă pe care era scrisă întrebarea retorică: „Oare ce se află în spatele uşii?” mai multe persoane au fost surprinse de o mulţime de mingi colorate care s-au rostogolit la picioarele lor.

În holul gării „Union Station” din Chicago a fost amplasată o gheretă prevăzută cu o uşă, iar în faţa ei un mesaj căruia nu aveai cum să-i rezişti. Acest amplasament nu a fost aşezat acolo întâmplător, ci pentru a surprinde cu ajutorul camerelor ascunse reacţiile curioşilor care au răspuns provocării şi au deschis uşa fără să stea prea mult pe gânduri.

Indiferent de vârstă, mulţi dintre pasagerii aflaţi în trecere prin gara au avut curiozitatea de a vedea ce se află cu adevărat în spatele misterioasei uşi. Copii, tineri sau chiar vârstnici au deschis această uşa, iar reacţiile lor au fost care de care mai amuzante.

Dacă micuţii s-au bucurat de mulţimea de bile colorate şi s-au jucat în voie, cei mari, crezând că vor fi sancţionaţi pentru isprava lor, au căutat să se depărteze cât mai repede de locul faptei. Reacţia copiilor a fost cât se poate de naturală, bucurându-se nespus că au în faţa lor un motiv de distracţie. Unii dintre cei surprinşi s-au speriat teribil de avalanşa de bile care se revărsau în faţa lor şi au încercat să închidă cât mai repede uşa.

Adevărul este că toţi s-au amuzant copios când au fost informaţi de existenţa camerelor ascunse şi de faptul că vrând-nevrând, au picat în plasă. Genial!

Sursa: Blake Grigsby via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume