O veveriţă uimitoare protejează trupul suratei moarte, luptând împotriva corbilor. Nu am mai văzut aşa ceva.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Puterea de a ne apăra prietenii nu este numai atributul nostru, al oamenilor, ci şi al necuvântătoarelor. În lumea animalelor, lupta pentru supravieţuire este de cele mai multe ori acerbă, mai ales în situaţiile în care prădătorii atacă vieţuitoare de dimensiuni mici, care la prima vedere sunt complet lipsite de apărare. Însă ceea ce veţi vedea în aceste imagini nu este o luptă pentru viaţă. Suntem înduioşaţi şi emoţionaţi de o veveriţă care îşi protejează surata de atacul unor corbi lacomi, chiar şi dincolo de moarte.

Nu putem să nu o admirăm pe această veveriţă care cu propriul său corp îşi protejează prietena moartă în mijlocul drumului. În jurul lor stau câţiva corbi pregătiţi să se ospăteze din trupul fără viaţă. Corbii dau roată veveriţelor şi caută un moment prielnic pentru un atac direct.

Veveriţa le ţine piept corbilor încercând din toate puterile să nu scape nicio clipă din ochi trupul suratei sale, dar în acelaşi timp să îi îndepărteze pe corbi de lângă ea. Câtă durere trebuie să fie în inima veveriţei protectoare!

E uimitor dar în acelaşi timp previzibil comportamentul veveriţei care îşi protejează un semen din specia ei, deşi acesta este trecut în nefiinţă. Faptul că ştie că va fi devorat de corbi îi trezeşte instinctul de autoapărare, e ca şi cum corbii ar fi atacat-o pe ea însăşi.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume