Gestul EMOŢIONANT făcut de Paul Walker în 2004, ţinut secret până acum

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Paul Walker a deveniv faimos pentru rolurile sale din seria "Furios și iute", însă puțini dintre fanii săi știu că a fost un om extrem de generos.

În 2004, Paul Walker s-a întâlnit întâmplător într-un magazin de bijuterii cu un soldat american și cu iubita lui, care alegeau un inel de logodnă, scrie viralnova.com.

Recunoscându-l pe actor, cei doi au intrat un pic în vorbă cu el, după care au continuat să se uite la inel. Femeii i-a plăcut în mod special un inel, pe care nu și-l puteau însă permite. Drept urmare, au plecat din magazin.

O zi mai târziu, au primit un telefon neașteptat din partea managerului magazinului, care i-a îndemnat să revină. Când au ajuns acolo, li s-a spus că o persoană anonimă plătise prețul întreg pentru inel. La cererea lui Paul Walker, identitatea acestuia nu a fost dezvăluită.

După moartea actorului, managerul magazinului, Irene King, a dezvăluit povestea pentru ca întreaga lume să afle ce fel de om a fost Paul Walker și cât de generos a fost cu cei din jur.

Femeia care a primit inelul a bănuit în tot acest timp că misteriousul binefăcător a fost Paul Walker, însă nu a fost singură până acum. Ea povestește că a fost vorba de unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le-a făcut cineva vreodată pentru ea.

Sursa: Realitatea.net

>


Adaugă un comentariu

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume