A sărit pe banda de alergare, dar nu vă luaţi privirea de la el atunci când muzica începe…

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Se întâmplă adeseori ca unii oameni să ajungă să fie cunoscuţi de publicul larg fără ca aceştia să îşi dorească neapărat acest lucru. În cazul lui Carson Dean, un dansator şi coregraf american, zicala care spune că „a ajuns vedetă peste noapte” pare să se potrivească de minune. După ce a publicat din greşeală un videoclip în care dansa pe banda de alergare, el a a fost surprins să vadă că a strâns într-un timp foarte scurt 15 milioane de vizualizări.

Încă din copilărie Dean era pasionat de tot ceea ce însemna artă şi mişcare, fiind implicat activ în lumea gimnasticii şi a dansului din oraşul său de natal, Houston, Texas. El şi-a continuat apoi studiile liceale în Los Angeles, unde nu a abandonat dansul şi chiar şi-a descoperit noi talente precum actoria şi cântatul. Nimic, însă, nu l-a făcut mai faimos decât filmuleţul postat din greşeală pe o reţea de socializare în anul 2015, în care dansează pe banda de alergare pe melodia lui Mark Ronson, „Uptown Funk”.

Invitat la emisiunea celebrei moderatoare Ellen DeGeneres, Carson Dean a povestit cu mult entuziasm cum a rămas uimit să vadă în dimineaţa care a urmat după publicarea videoclipului că adunase 3 milioane de vizualizări, fiind distribuit de o mulţime de oameni.

Aşa cum era normal, Dean a fost invitat in emisiune să-si demonstreze în direct aptitudinile sale artistice. De îndată ce ritmul energic ale melodiei mai sus menţionate a început, tânărul a sărit pe bandă şi a început să danseze. Naturaleţea şi flexibilitatea cu care execută fiecare mişcare de dans sunt uluitoare. Coregrafia pusă în scenă de acest dansator este foarte complexă şi conţine chiar şi un salt pe spate spectaculos, executat impecabil.

Chiar dacă pe alocuri Dean foloseşte un mic truc care creează o senzaţie de suspans în rândul audienţei, lăsându-se purtat de bandă de alergare, el reuşeşte de fiecare dată să execute următoarea mişcare de dans fără a avea niciun incident. Talentul acestui tânăr este indiscutabil, iar reprezentaţia sa din emisiune a fost una desăvârşită.

Sursa: TheEllenShow via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume