O fetiţă adorabilă de 5 ani fură inimile celor din juriu înainte să ridice sala în picioare cu reprezentaţia ei

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Mai mici sau mai mari, oameni de toate vârstele decid să se înscrie în competiţii de talente pentru a se afirma şi pentru a câştiga simpatia juriului şi a publicului larg. În cazul adulţilor, conştientizarea acestui gest este mult mai profundă şi vine la pachet cu emoţii mult mai mari, pe când în cazul copiilor lucrurile se dovedesc a fi mult mai simple. Locul emoţiilor este luat de o naturaleţe ieşită din comun.

Competiţia „America’s Got Talent” a avut parte anul acesta de una dintre cele mai frumoase audiţii. Sophie Fatu, o fetiţă drăgălaşă de numai cinci ani, s-a prezentat în faţa publicului şi a juriului pentru a cânta, însă ea nu a făcut numai acest lucru, ci a reuşit foarte rapid să le câştige inimile tuturor.

Înainte de a-şi începe reprezentaţia, Sophie i-a încântat pe toţi atât prin prezenţa sa adorabilă, cât şi prin mărturisirea pe care i-a făcut-o lui Simon Cowell. „Domnule Simon, am avut un vis despre tine. Se făcea că ai apăsat butonul auriu după momentul meu!”. Declaraţia sa le-a adus zâmbetul pe buze tuturor, însă nimeni nu ştia ce piesă cu greutate pregătise micuţa Sophie.

Sophie şi-a prezentat apoi aptitudinile muzicale într-un mod absolut surprinzător. Cu drăgălăşenia caracteristică vârstei şi nişte acute uimitoare în dotare, fetiţa i-a fermecat pe toţi atunci când a cântat celebra melodie a lui Frank Sinatra, „My Way”. Acela a fost momentul în care nu numai că a ridicat o sală întreagă în picioare, dar a şi furat inimile a milioane de telespectatori!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume