Când această vulpe a apărut în curtea înzăpezită, nu s-au aşteptat să asiste la un asemenea spectacol

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

După o ninsoare straşnică, Gavin, un locuitor din Levittown, Pennsylvania, a surprins în curtea casei sale o vulpe. Animalul sălbatic părea că se simte în deplină siguranţă aici, ba chiar mai mult de atât „a atentat” la jucăriile patrupedului familiei şi a început să se joace cu ele prin zăpada pufoasă.

Dacă v-aţi fi gândit că doar câinilor le place să se joace prin curte cu jucăriile de cauciuc, privind aceste imagini realizăm că şi o vulpe este la fel de atrasă de aceste obiecte. Într-o zi de iarnă, când zăpada îşi cernea fulgii moi, o vulpe a ieşit din habitatul ei natural şi a intrat în curtea unor oameni nu pentru a căuta ceva de mâncare, ci pur şi simplu pentru a se juca.

Chiar dacă filmuleţul are o durată de doar un minut şi jumătate, timp de câteva ore vulpea s-a aflat în curtea acestei familii din Pennsylvania şi s-a amuzat teribil aruncând jucăriile câinelui lor în sus, după care făcea salturi acrobatice să le prindă.

Aceste imagini au fost surprinse de către proprietarul casei în faţa căreia vulpea se simţea în largul ei. Din când în când animalul îşi ridică privirea pentru a realiza dacă în jurul ei există vreun pericol iminent, însă cum acest lucru nu se întâmplă, ea continuă să îşi vadă de treabă, distrându-se pe cinste. Incredibil, dar adevărat!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume