A vrut să-şi renoveze casa, în schimb a descoperit un tunel secret spre un uriaş oraş subteran. Uimitor!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În anul 1963 un bărbat din provincia Nevsehir, Turcia, a decis că ar fi momentul să realizeze câteva modificări în locuinţa sa. Nu s-a gândit însă niciodată că va descoperi o adevărată comoară a lumii vechi. Un perete dărâmat a scos la iveală un oraş de mult pierdut, de care nimeni nu avea cunoştinţă până în acel moment.

Dorind să facă o reamenajare a locuinţei sale, un bărbat turc a avut parte de o surpriză uriaşă. În spatele unuia dintre pereţii casei el a descoperit o uşă secretă care avea să deschidă o lume rămasă de mult în trecut. Situată în Cappadocia, locuinţa acestui bărbat fusese clădită pe un vechi oraş care data încă din secolul al XII-lea înainte de Hristos. Se pare că el a fost populat timp de patru secole.

În spatele uşii descoperite se afla un tunel care ducea către o peşteră. El a crezut mai întâi că acesta este toată încăperea, însă la o privire mai atentă a văzut că imaginea de ansamblu era mult mai vastă. Zeci de coridoare amplasate pe aproape 30 de etaje erau conectate prin astfel de tuneluri şi fiecare încăpere părea să aibă un rost anume. Vechi locuinţe, şcoli, biserici, încăperi în care erau fabricate uleiul de măsline sau vinul, magazine, morminte, sunt doar câteva dintre destinaţiile acestor lăcaşuri.

Acest vechi oraş al Cappadociei are peste 100 de intrări, însă fiecare dintre acestea este foarte bine ascunsă. În acest mod riscul de cotropire era destul de scăzut. De asemenea, pentru că se temeau ca apa de la suprafaţă să nu fie otrăvită, oamenii care trăiau în acest oraş au pus la punct o reţea de râuri subterane care le furniza resursa necesară de apă potabilă.

În prezent doar 10% din suprafaţa totală a acestui vechi oraş a fost deschisă publicului. Numai 11 etaje au fost excavate, însă se bănuieşte că încă 18 stau ascunse sub pământ. Când te gândeşti că toate aceste încăperi săpate în piatră au fost realizate de mâna omului nu ai cum să nu fii impresionat!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume