Urangutanul observă un băieţel prin geamul de protecţie. Părinţii sunt copleşiţi de reacţia surprinsă pe cameră

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Deşi mulţi nu ştiu, urangutanii se număra printre primatele care dovedesc o inteligenţă incredibilă şi o afinitate uimitoare vizavi de fiinţele umane cu care intră în contact. Acest urangutan este atras de un bebeluş care se află dincolo de geamul protector al habitatului său şi se pare că ar dori să-i ofere un sărut micuţului.

Junie este o femelă urangutan care trăieşte acum la Grădina Zoologică din Denver, după ce a fost mutată de la cea din Atlanta. Ea a fost adusă aici datorită condiţiilor deosebite de îngrijire a urangutanilor cu probleme respiratorii cronice.

Doi părinţi şi bebeluşul lor se aflau într-una din zile în vizită la această grădină zoologică. De o experienţă cu totul inedită au avut parte atunci când au ajuns în faţa geamului habitatului acestui urangutan. După ce i-a studiat îndelung de la distanţă, Junie s-a apropiat de geam şi şi-a îndreptat atenţia către micuţul bebeluş.

Urangutanii sunt extrem de protectori şi iubitori cu puii lor, iar Junie nu face excepţie de la regulă. Primata le-a arătat în mod clar părinţilor acestui copilaş că ar dori să-i ofere un sărut adorabil. Mirarea părinţilor a fost cu atât mai mare cu cât aceştia nu s-ar fi aşteptat ca un animal atât de mare să se comporte atât de afectiv. Imaginile filmate de tatăl bebeluşului vor fi amintiri nepreţuite pentru mai târziu.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume