Copilul nu se oprea din plâns, drept urmare tatăl apelează la un truc pe cât de neobişnuit, pe atât de eficient

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Câinii din rasa Husky Siberian sunt printre cei mai prietenoşi patrupezi atunci când vine vorba de relaţia lor cu oamenii şi în mod special cu copiii. În ceea ce priveşte bebeluşii, aceste animale de companie îşi iau în serios rolul de bonă şi devin ajutoare de nădejde pentru părinţii micuţului.

Aceste imagini ne dovedesc din plin că un câine poate linişti un copil atunci când acesta plânge, prin simpla lui prezenţă, dar şi prin glasul lui extrem de convingător. Bebeluşul din aceste imagini, care nu are decât patru luni, se opreşte din plâns instantaneu în momentul în care câinele Husky Siberian al familiei începe să urle prelung.

Micuţul se afla în coşuleţul lui înconjurat de o mulţime de jucării, însă nimic nu părea să-i fie pe plac. Bebeluşul s-a pus pe un plâns destul de supărător şi oricât ar fi încercat tatăl lui să-l liniştească, acest lucru părea imposibil. O idee salvatoare vine atunci când tatăl îl roagă pe patruped să îl liniştească într-un fel sau altul pe micuţ.

Ca la un semn, câinele se porneşte pe urlat şi ca prin farmec bebeluşul se opreşte din plâns. Acest truc se pare că are sorţi de izbândă, iar părinţii micuţului îl vor folosi de acum înainte de câte ori va fi nevoie. În acest mod vor putea construi o relaţie de comunicare adorabilă între copil şi animalul lor de companie.

Sursa: Jnaef via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume