Căţeluşa rămăsese blocată pe linia de tren. Fratele ei îi oferă hrană şi protecţie până la sosirea ajutoarelor

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Câinilor fără stăpân le este dat să treacă adeseori prin situaţii foarte dramatice. Un trai atât de crunt este lipsit de bucurie sau chiar linişte, însă din fericire încă mai există oameni minunaţi care sunt dispuşi să-şi rupă din timpul lor pentru a le întinde o mână de ajutor acestor suflete nevinovate.

Experienţa traumatizantă prin care aveau să treacă cei doi câini din imagini cu siguranţă nu va putea fi dată uitării prea curând. Soarta a făcut ca unuia dintre patrupezi să-i rămână picioruşul înţepenit între traversele şinelor de tren, lucru care putea să ducă la un final tragic în orice moment.

Singura alinare a acestei căţeluşe a fost frăţiorul sau, care nu se dezlipea de aceasta decât atunci când mergea să facă rost de hrană. Timp de două zile coşmarul trenurilor care treceau rând pe rând peste trupurile lor firave îi îngrozea tot mai tare pe aceşti bieţi câini. În fiecare moment critic de acest gen patrupedul liber îşi apăra sora, acoperind-o practic cu propriul său corp.

Aceste imagini au fost surprinse chiar de către cei care au venit să salveze animăluţele aflate în deznădejde. Iniţial aceşti oameni de bine nu au putut să se apropie de cei doi patrupezi, pentru că din dorinţa de a-şi proteja sora celălalt câine era foarte agresiv. Din fericire la un moment dat eforturile salvatorilor au dat roade, iar cei doi patrupezi au fost recuperaţi, primind apoi toate îngrijirile necesare. Datorită unor oameni minunaţi soarta le-a surâs din nou, iar această situaţie disperată s-a încheiat cu un final fericit!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume