Această micuţă dansatoare îşi ocupă locul în faţa mulţimii. Când începe să se mişte? Ce spectacol!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Încă de la cele mai fragede vârste copiii manifestă interes către diferite domenii artistice. Dacă mulți preferă muzica, alții îmbină această artă frumoasă cu dansul, dovedind reale abilități în acest sens. Aflată la un concurs de dans, micuța din imagini face deliciul tuturor celor care o privesc de pe margine.

Îndrumată de profesoara sa, o fetiță adorabilă cu bucle de aur își face curaj să pășească în mijlocul ringului de dans. La numai trei anișori ea a reușit deja să dezlege câteva dintre tainele dansului irlandez, iar acum se află la primul său concurs de profil. Emoțiile nu aveau cum să lipsească și tocmai de aceea micuța are nevoie de câteva clipe de concentrare înainte de a-și începe reprezentația.

Am fi crezut că fetița va avea nevoie de sfaturile profesoarei sale pe tot parcursul dansului, însă acest lucru nu este nici pe departe adevărat. De cum primește semnalul că poate începe, micuța se transformă într-o dansatoare redutabilă. Cu o energie de invidiat acest pui de om își mișcă în continuu piciorușele, respectând ritmul cu strictețe.

Nu doar talentul său de dansatoare i-a cucerit pe cei prezenți, ci și chipul său luminos care a fost tot un zâmbet pe parcursul momentului artistic. Costumația aleasă care respectă în totalitate tematica dansului a fost la fel de admirată. Văzând finalul acestui filmuleț putem spune că ea deja a devenit o sursă de inspirație și pentru una dintre colegele sale, care i s-a alăturat pentru câteva clipe. Adorabil!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume