O mamă îl convinge pe Michael Bublé să-l lase pe fiul ei să cânte… Iar el îi uimeşte pe toţi

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Dacă de cele mai multe ori suntem obişnuiţi ca marii artişti să ne ofere reprezentaţii de neuitat, există şi momente în care chiar aceştia sunt luaţi prin surprindere de către fanii care merg la concertele lor. De o astfel de surpriză neaşteptată a avut parte şi cunoscutul cântăreţ de origine canadiană Michael Bublé, când în timpul unui show un tânăr de 15 ani l-a fermecat cu vocea sa.

Michael Bublé este unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului, iar milioanele de discuri vândute în întreaga lume şi prestigioasele premii obţinute vin să certifice acest lucru în cel mai frumos mod. La concertele sale, de fiecare dată se strâng mii de fani care adoră să fredoneze alături de acesta unele dintre cele mai frumoase melodii precum „It’s a beautiful day”, „Home” sau „Feeling good”.

În cadrul unuia dintre spectacolele sale, Michael Bublé a intrat în dialog cu o mamă care îi cerea cu insistenţă un lucru extrem de important pentru ea. Femeia îşi dorea nespus ca artistul să îi permită fiului său, Sam Hollyman, în vârstă de 15 ani, să interpreteze alături de el pe scenă una dintre cele mai cunoscute melodii ale cântăreţului canadian, „Feeling good”.

În cele din urmă Michael Bublé a încuviinţat ca puştiul să i se alăture într-un duet, însă niciodată nu s-a aşteptat la ce avea să urmeze. Încă de la primele acorduri Sam a reuşit să îl lase cu gura căscată pe îndrăgitul artist, care spunea în glumă că deja simte că în câţiva ani cariera să va fi în pericol. Vocea uimitoare a tânărului seamănă pe alocuri chiar cu cea a idolului său, iar acest lucru este absolut fantastic! Un talent ieşit din comun!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume