Pare un tort obişnuit acoperit cu glazură până când începe să-l învârtă şi te captivează complet

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Atunci când cofetari iscusiţi pregătesc pentru petrecerea de nuntă un tort cu totul deosebit, aceştia se întrec în a-şi pune în practică ideile originale şi creative. Este şi cazul acestui maestru cofetar a cărui pricepere pur şi simplu ne lasă fără cuvinte.

Piesa centrală într-o nuntă de basm este tortul rafinat, bogat ornamentat şi de multe ori alb şi pufos ca zăpada. Efectul de dantelă este realizat cu ajutorul unui poş din care ies şiruri de frişcă de diferite forme. Albul imaculat rivalizează cu rochia miresei iar motivele florale păstrează tema de bază a întregii petreceri.

Cofetarul începe să orneze din partea de jos a tortului, unde aşează de jur împrejur un şir de frişcă, apoi continua cu falduri şi ciucuri. Partea superioară a tortului va fi ornamentată cu trandafiri şi o dantelă din fire subţiri de frişcă.

Cu totul impresionant este procedeul prin care elaborează trandafirii. Cofetarul pune puţină frişcă pe un mic suport, iar în jurul ei construieşte petalele albe, răsucind în permanenţă suportul când într-o parte când în cealaltă. Un astfel de tort va fi o bucurie pentru orice pereche de miri şi totodată va rămâne o amintire cu totul deosebită.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume