Durează doar câteva clipe pentru a fi răpiţi de frumuseţea acestor imagini. Ce planetă minunată!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

„Planet Earth II” este numele unei producţii BBC Studios în colaborare cu BBC America, ZDF, Tencent şi France Télévisions prin intermediului căreia facem cunoştinţă cu frumuseţea, ineditul şi spectaculozitatea unor locuri fermecătoare de pe întreg globul. Imaginile filmate cu multă măiestrie ar încânta orice privire.

Surprinzând în detaliu înfăţişarea uimitoare a Planetei Pământ, această experienţă incredibilă constituie o explorare captivantă a insulelor, munţilor, junglei, păşunilor, deşertului, dar şi a multor oraşe ale lumii. Într-o călătorie fascinantă descoperim peisaje mirifice îmbogăţite de o mulţime de animale şi păsări care reuşesc să depăşească provocările ce le stau în cale în cele mai sălbatice locuri.

Aceste creaturi incredibile dovedesc ce înseamnă minunea lumii naturale. E uimitor faptul că astăzi există posibilitatea de a ne apropia tot mai mult şi de a surprinde reacţii şi comportamente ale lumii vii într-un clip time-lapse, ceea ce nu era posibil cu mulţi ani în urmă.

Cu un deceniu în urmă, serialul de televiziune „Planet Earth” a inclus mai multe filme documentare care ne-au oferit portretul vieţii de pe Pământ. „Planet Earth II”, relatat de Sir David Attenborough, ne dezvăluie imaginea naturală a planetei noastre dintr-o perspectivă complet nouă datorită faptului că au putut fi folosite tehnologii video de ultimă generaţie. Toate aceste imagini filmate pe fundalul sonor a muzicii compuse de Hans Florian Zimmer sunt extraordinar de frumoase şi emoţionante.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume