Au intrat pe scenă şi au început să danseze, însă nimeni nu se aştepta la ceea ce a urmat

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Frumuseţea unui spectacol de dans este dată în mare măsură de personalităţile dansatorilor şi de modul în care aceştia aleg să-şi transmită emoţiile prin intermediul unor coregrafii de excepţie. Atunci când privim dansatori profesionişti ce debordează de energie pe scenă, ne lăsăm cuprinşi de ritmul muzicii şi de tot ce presupune această lume uimitoare a dansului.

Protagoniştii acestui filmuleţ sunt doi copilaşi simpatici foc pe nume Yasha şi Daniela. Cu mari emoţii, dar şi încrezători în acelaşi timp, ei au participat la audiţiile unui consacrat concurs de talente. Aceştia se cunosc foarte bine şi de aceea atunci când îi auzim şi îi privim cum se comportă unul cu celălalt nu putem să nu fim impresionaţi. De la vârsta de 3 anişori cei doi dansează împreună şi de aceea reuşesc să-şi sincronizeze mişcările foarte bine.

De cum au intrat pe scenă aceştia s-au făcut plăcuţi prin prezenţele lor drăgălaşe, personalităţile puternice, dar şi prin micile tachinări. Nota amuzantă care caracterizează atât interviul din culise cât şi discuţia cu membrii juriului a fost schimbată în scurt timp cu o atitudine mult mai dedicată, care denotă profesionalism. Coregrafia concepută a fost cu totul şi cu totul specială, iar orele de antrenament şi-au spus în mod cert cuvântul!

Cei doi micuţi i-au lăsat fără cuvinte pe membrii juriului prin sincronul perfect şi prin mişcările dinamice executate pe un ritm alert. Frumuseţea acestui moment constă mai ales în bucuria acestora de a dansa, dar şi în emoţiile pe care le-au transmis cu mare uşurinţă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume