Un copil este întotdeauna un prilej de emoţie şi bucurie chiar şi atunci când vorbim despre puii animalelor din jurul nostru. Este şi cazul acestui mânz care găseşte în braţele unei fetiţe protecţia şi prietenia de care avea nevoie. Un clip adorabil care ne înfăţişează cea mai pură formă de prietenie dintre două suflete minunate.
De cum s-a apropiat de fetiţă, mânzul a observat că este primit cu multă dragoste şi cu îmbrăţişări tandre şi pline de drăgălăşenie, de aceea nu vrea să se dezlipească din braţele prietenei sale care nu conteneşte să îl alinte şi să se bucure de prezenţa lui.
Pentru că sunt amândoi copii, acest lucru îşi spune pe deplin cuvântul, drept urmare se joacă împreună, amuzându-se copios. Mânzul se simte tare bine în braţele fetiţei care îl mângâie ca o mamă iubitoare.
După cum ştim cu toţii, calul a fost dintotdeauna un prieten de nădejde al copiilor, tocmai de aceea grija faţă de un astfel de animal are o influenţă pozitivă în dezvoltarea celor mici.
Mama fetiţei este foarte emoţionată de acest moment cu totul special pe care îl imortalizează pe camera de luat vederi. Are şi de ce, fetiţa şi căluţul se înţeleg atât de bine, încât am putea crede că cei doi se cunosc de-o viaţă.
Sursa: Sunny Bayne via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





