Am rămas fără cuvinte! Garantez că nu aţi mai văzut un spectacol ca acesta până acum!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Copii fiind, câţi dintre noi nu au înălţat măcar o dată un zmeu spre cer, împreună cu toate dorinţele ce le aveam şi care am fi vrut să ni se îndeplinească? Însă în acest videoclip nu este vorba doar de o joacă, ci de un lucru foarte serios. Un spectacol impresionat de înălţare a zmeielor, care impresionează prin culoare, sincronizare şi perseverenţă. Este cu adevărat o performanţă şi o lecţie de măiestrie.

Zmeiele mânuite de oameni pricepuţi dau viaţă unui balet aerian care ne taie respiraţia. Iar fondul muzical, reprezentat de piesa „Bohemian Rhapsody” a formaţiei Queen, este de-a dreptul înălţător.

Atunci când melodia scade în intensitate, zmeiele sunt lăsate să cadă uşor spre pământ, pentru ca atunci când vibraţia sunetelor creste, zmeiele să se înalţe spre cer, într-un dans cu totul ameţitor.

Muzica le dă acea personificare la care nu te aşteptai. Suntem muţi de uimire, răsuflarea e aproape imperceptibilă în timp ce privim coregrafia acestor fluturi zburători. Fluturi care par a dansa singuri aşa cum simt… cu bucurie, cu furie, cu resemnare uneori.

Simţi cum zbori alături de ei, spiritul vibrează la orice mişcare şi pulsează de o emoţie pe care rar îţi este dat să o trăieşti.

Parcă tot zbuciumul muzicii si toate trăirile omeneşti sunt exprimate de nişte obiecte banale, dar care prin măiestria unor oamenir care ştiu să trăiască cu adevărat muzica, ne transpun într-o lume magică.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume