Puii de elefant sunt o adevărată încântare pentru cei ce au ocazia să îi întâlnească sau măcar să-i privească prin intermediul unor imagini de acest gen. Drăgălaşii elefanţi din acest montaj video au profitat de timpul liber pe care îl aveau pentru a se distra şi a se juca cu diferite obiecte, spre amuzamentul oamenilor din jurul lor.
După cum veţi vedea, un pui de elefant este întotdeauna dornic de distracţie, iar atunci când în joaca lui apar şi mici pozne, buna-dispoziţie este la ea acasă. Priviţi dezamăgirea din ochii elefănţelului care în timp ce se juca cu o minge uriaşă, din greşeală o scapă într-o zonă în care nu are acces. Nici măcar trompa sa lungă nu pare să îi fie de ajutor în acel moment! La fel de amuzanţi sunt şi puii de elefant care cuprind cu trompa persoanele cu care intră în contact şi refuză să le mai dea drumul. În lipsă de soluţii aceşti oameni nu pot decât să aştepte răbdători ca aceste drăgălaşe animale să le dea drumul.
De departe cei mai haioşi sunt chiar elefănţeii care în zilele toride simt nevoia să se răcorească şi găsesc imediat cele mai bune căi pentru a face acest lucru. Unii dintre puii de elefant din aceste imagini au folosit nişte vase care sunt destul de mici în comparaţie cu dimensiunile lor impresionante. Ce a ieşit apoi a stârnit hazul tuturor!
Această compilaţie care cuprinde diferite situaţii amuzante cu micii elefanţi cu siguranţă vă va aduce zâmbetul pe buze şi vă va face ziua mai frumoasă. După cum veţi vedea, aceste animale pot fi un adevărat izvor de amuzament şi relaxare!
Sursa: MashupZone via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




