Gabe Adams s-a născut în Brazilia, fără mâini şi fără picioare, iar datorită acestui handicap a fost abandonat de către mama lui imediat după ce l-a adus pe lume. Însă Divinitatea avea un alt plan cu acest copil şi l-a binecuvântat cu o familie iubitoare care îl preţuieşte cu adevărat.
În ciuda faptului că s-a născut fără braţe şi fără picioare, Gabe Adams are voinţa şi încrederea că poate face orice pentru propria lui persoană şi că poate aduce un zâmbet pe chipurile celor care îl privesc ca pe un învingător.
Povestea acestui băieţel este una remarcabilă şi după cum vedem simbolizează puterea, caracterul puternic şi curajul. Deşi a fost abandonat la naştere, micuţul a avut şansa să întâlnească doi părinţi minunaţi de origine americană care îl susţin în permanenţă să se formeze pentru viitor şi să beneficieze de educaţia necesară.
Gabe este capabil acum să facă lucruri obişnuite la fel ca orice persoană care are propriile mâini şi picioare, inclusiv să se deplaseze cu destul de multă uşurinţă, să înoate, să scrie, să mănânce, să-şi pieptene părul şi chiar să cânte cu multă naturaleţe.
Părinţii lui vorbesc cu multă emoţie de băiatul lor care a găsit puterea de a merge mai departe cu fruntea sus chiar dacă este diferit de ceilalţi copii de vârsta lui. Merge la şcoală într-un cărucior special şi participă intens la propria lui formare alături de colegii lui de clasă. Chiar şi învăţătoarea lui este vizibil emoţionată când vorbeşte despre relaţia specială pe care o are cu acest copil minunat şi care nu dă niciun pas înapoi. Emoţionant!
Sursa: KUTV2 via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




