Dragostea şi grija stăpânului pentru câinele său îl vor face pe acesta să se simtă confortabil în orice împrejurare, ştiindu-l alături de el. În imaginile de faţă veţi vedea un câine puţin diferit faţă de restul patrupezilor datorită unor reacţii total neaşteptate.
Aşa cum toate persoanele au nevoie la un moment dat de asistenţă medicală, tot aşa şi patrupezii trebuie din când în când să meargă la cabinetul medicului veterinar. Căţeluşul din filmuleţ a mers însoţit de stăpâna lui într-o clinică veterinară pentru a face câteva investigaţii.
Până aici totul părea a fi normal, însă modul în care a reacţionat căţeluşul a fost de-a dreptul inedit. Acesta nu a avut nicio teamă în a fi „consultat” de medicul veterinar, s-a urcat singur pe masa de examinare şi chiar a întins lăbuţa pentru a i se lua sânge.
Prin simplul fapt că animalul a fost însoţit de cea care l-a adoptat, acesta s-a simţit în siguranţă chiar şi în cabinetul medical. Este uimitor modul în care patrupedul nu a avut nici cea mai mică reacţie negativă în momentul în care i s-a luat sânge. Acesta este după cum vedem un căţeluş exemplu!
Sursa: Lino veterinarijos klinika via Facebook
Autor text: LiveBiz.ro





