Obişnuim adesea să aducem mulţumire divinităţii printr-o rugăciune înainte de a ne aşeza la masă şi încercăm să-i educăm şi pe copii în spiritul păstrării acestei tradiţii. Dar ce te faci atunci când eşti foarte mic şi îţi este atât de foame încât rugăciunea poate fi făcută şi numai pe jumătate?
Protagonistul acestui filmuleţ este o minune de copil care are în faţa lui farfuria cu mâncare. Aceasta îi face atât de tare cu ochiul încât băieţelul renunţă pentru moment la rugăciunea pe care părinţii lui îl îndrumă să o facă înainte de masă.
Este adorabil momentul în care se înfruptă cu atâta naturaleţe din mâncarea lui preferată! Nici chiar rugăminţile părinţilor lui de a se opri pentru o clipă nu au şanse de reuşită. Pe fundal se aude vocea altui copil care rosteşte rugăciunea de binecuvântare alături de părinţii lui pe când micuţul din prim plan îşi continuă liniştit prânzul.
Doar din când în când reacţionează potrivit ritualului dinaintea mesei şi îşi împreună mânuţele în semn de rugăciune. Pentru că îi este foame renunţă chiar şi la tacâmuri şi cu mânuţele lui mici ia mâncarea direct din farfurie şi o duce la guriţă.
Copiii sunt întotdeauna o sursă de drăgălăşenie şi amuzament atât pentru părinţi cât şi pentru alţi adulţi din jurul lor. Chipul lor inocent precum şi reacţiile lor neaşteptate în situaţii inedite ne aduc zâmbetul pe buze şi ne fac ziua mai frumoasă.
Sursa: Abdullah Hafez via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





