Fiecare călătorie pe un pod necesită încredere în constructor, în echipajul de întreţinere şi de ce nu, în integritatea autoturismului şi a abilitaţilor de conducere ale şoferului. Unele poduri însă sunt cu adevărat impresionante prin anvergura lor şi nu de multe ori pun probleme celor mai puţin curajoşi.
Vă e frică de înălţime? Atunci ar fi cazul să nu vă aventuraţi cu maşina pe acest pod înspăimântător, care cu siguranţă v-ar produce atacuri de panică. Podul Chesapeake Bay din Maryland atinge aproape 60 metri înălţime în anumite porţiuni şi o lungime de aproximativ 7 km de la un capăt la celălalt.
Pentru cei mai curajoşi, podul care are două benzi de circulaţie pe fiecare sens, pare destul de îngust, iar vântul puternic poate fi incredibil de periculos pentru trafic. De altfel, în zilele cu condiţii meteo nefavorabile podul se închide. Înfricoşător aşa cum este, există persoane care traversează podul în fiecare zi, acesta fiind în drumul lor spre muncă.
Pentru 25 de dolari, o companie numită „Bay Bridge Drive Overs” transportă conducătorii auto în maşinile proprii peste pod. Casey şi Alex Robinson, care deţin compania spun că afacerea este în plină expansiune deoarece sunt multe persoane care nu au destul curaj pentru a traversa acest pod înspăimântător ca şoferi ai propriilor autoturisme. În plus, în timpul traficului infernal din timpul verii, există şansa să rămâi blocat pe pod timp de câteva ore. Incredibil, dar adevărat!
Sursa: Inside Edition via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





