Karise Eden emoţionează juriul cu o interpretare de excepţie a piesei „Hallelujah”.

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un talent vocal deosebit se afirmă întotdeauna atunci când este susţinut de pasiune şi dăruire exemplară pentru muzică. Se spune că un interpret este valoros atunci când te face să vibrezi şi îţi smulge lacrimi de emoţie, însă Karise a vrăjit efectiv atât juriul cât şi publicul spectator peste care s-a aşternut liniştea pentru a o asculta.

Participantă în cadrul audiţiilor concursului „The Voice Australia”, Karise Eden, originară din Noua Galie de Sud, a impresionat atât juriul cât şi publicul spectator cu o interpretare magistrală a piesei de mare sensibilitate „Hallelujah”, cântată în varianta originală de marele Leonard Cohen.

În vocea ei s-au împletit în mod armonios pasaje interpretate într-o notă gravă cu altele în care a atins note acute, reuşind acest lucru fără dificultate. Dacă la începutul reprezentaţiei juriul a privit în linişte interpretarea ei, în momentul în care ea atinge notele cele mai înalte unii dintre membrii juriului exaltă de bucurie.

Acompaniindu-se de o chitară clasică, Karise îmbogăţeşte interpretarea ei de pe scena concursului aducând un plus de sensibilitate şi emoţie. Vizibil mişcat de această audiţie, Seal, unul dintre membrii juriului, nu-şi mai poate stăpâni emoţiile şi izbucneşte în lacrimi.

Prezenţa scenică impecabilă dar şi ţinuta ei simplă dovedesc profesionalism şi seriozitate din partea concurentei. Fără îndoială artistă australiană va avea o carieră muzicală strălucită datorită aptitudinilor vocale de excepţie pe care le posedă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume