Şi-a îndreptat camera către un gheţar uriaş. Ce a surprins este fascinant şi înfricoşător deopotrivă!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Natura este în continuă transformare şi uneori ne dezvăluie chiar în faţa ochilor spectacole cu totul fascinante. Unul dintre acestea ne este prezentat în acest filmuleţ şi este rodul muncii a doi cercetători şi pricepuţi fotografi care au imortalizat imagini uimitoare din viaţa unui gheţar.

Adam LeWinter şi Jeff Orlowski au avut în vizorul camerei de luat vederi un gheţar uriaş care îşi schimba faţa cu fiecare secundă care trecea. Gheţarul poartă numele Ilulissat şi se află la 250 km de cercul polar, pe coasta de vest a Groenlandei.

La începutul filmării gheţarul era liniştit şi semăna cu o dantelărie albă strălucind în bătaia soarelui. Mii de piscuri ascuţite stăteau unul lângă altul pe o suprafaţă imensă de câţiva km pătraţi. La un moment dat o avalanşă de proporţii pe unul dintre versanţii gheţarului antrenează o masă imensă de gheaţă.

Acesta a fost de fapt doar începutul pentru că mai apoi valuri uriaşe de apă şi gheaţă s-au dezlănţuit cu o forţă uimitoare. Peisajul se schimbă cu fiecare val şi capătă de fiecare dată o altă formă şi dimensiune. Imaginile surprinse de camera de luat vederi sunt fascinante, însă după cum vedem, destul de înfricoşătoare. Valurile imense, sunetul asurzitor al blocurilor de gheaţă care lovesc apa oceanului cu o forţă uriaşă ne ţin într-o stare de alertă maximă, în ciuda faptului că nu există niciun pericol real.

Ca să înţelegem amploarea acestui eveniment, realizatorii acestui film au au făcut o comparaţie animată în care întregul cartier Manhattan ar fi putut fi ras de pe faţa pământului în ciuda înălţimii impresionante a clădirilor din acel loc.

Imaginile filmate de cei doi fotografi au fost reunite într-un film numit „Chasing Ice” care a câştigat premiul pentru Excelenţă în Cinematografie la Festivalul de Film Sundance 2012 şi un premiu Emmy pentru cea mai bună prezentare a unui fenomen natural în anul 2013.

Filmul a câştigat în total peste 40 de premii la festivaluri din întreaga lume, fiind nominalizat la un premiu Oscar pentru „Cel mai original cântec” – „Before My Time” compozitor J. Ralph şi interpretat de Scarlett Johansson şi Joshua Bell.

Sursa: Exposure Labs via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2020 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume
Salvatoarea îngrijeşte câinele găsit aproape fără viaţă. Şase săptămâni mai târziu e de nerecunoscut Click aici pentru VIDEO »