Pet-uri, baloane și o pânză albă e tot ce ai nevoie pentru a obține o decorațiune perfectă pentru Halloween!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Sărbătoarea de Halloween nu contenește să ne surprindă cu farmecul ei plin de mister. Imaginația fiecăruia contribuie din plin la realizarea unor decorațiuni surprinzătoare, care să reprezinte spiritul acestei sărbători. Un dovleac personalizat sau o fantomă străvezie sunt tot atâtea idei care pot fi puse ușor în practică.

O frumoasă decorațiune de Halloween este și această fantomă drăguță, care are un efect vizual deosebit. Materialele folosite sunt la îndemâna tuturor, iar modul de realizare extrem de simplu, rezultatul fiind unul cu totul remarcabil.

Pentru început umflăm un balon pe care îl fixăm pe capacul unui pet de 2 litri plin cu lichid. De o parte și de alta vor fi așezate alte două pet-uri cu un volum mai mic decât „piesa” principală cărora le vor fi atașate pe capac câte un balon umflat mult mai puțin decât primul. Într-un bol va fi amestecat lipici tip aracet cu apă, în care vom înmuia foarte bine o bucată de tifon. Pânza umedă va fi întinsă apoi peste cele trei baloane, lăsându-se peste noapte la uscat.

În momentul în care pânza s-a uscat perfect se sparge balonul cel mare cu ajutorul unui ac după care se aplică doi ochi negri confecționați din hârtie. Ridicăm pânza care a căpătat după cum vedem „forma” unei fantome și o așezăm oriunde dorim. Această lucrare simplă va fi o decorațiune surprinzătoare pentru toți cei care o vor întâlni în calea lor. Pentru a crea o senzație de mister lipiciul folosit poate fi unul fosforescent astfel încât fantoma să lumineze chiar și pe întuneric.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume