O concurentă talentată cucereşte juriul cu o interpretare fantastică a piesei „Chandelier”

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În cadrul renumitului concurs de talente „X Factor UK” îşi fac apariţia numeroase persoane care doresc să uimească juriul cu talentul lor. În cadrul ediţiei din 2016, în prima săptămână de audiţii, a venit o concurentă tocmai din partea nordică a Finlandei. Saara Aalto, în vârstă de 29 de ani, s-a prezentat în faţa juriului cu zâmbetul pe buze, deşi emoţiile îi invadau sufletul.

Tânăra a mărturisit că abia aştepta să îi cunoască pe membrii juriului, pe care îi apreciază foarte mult. Saara se autocaracterizează ca fiind o persoană ambiţioasă, veselă, ce iubeşte din toată inima muzica.

Reprezentaţia tinerei din cadrul audiţiilor a impresionat juriul, dar şi pe toţi cei ce erau prezenţi în sală. Aceasta a interpretat o versiune proprie a melodiei „Chandelier”, cântată în varianta originală de Sia.

Saara a fermecat juriul cu vocea sa caldă, dar în acelaşi timp şi puternică. Emoţiile pe care le-a transmis aceasta pe tot parcursul melodiei au fost unele extrem de puternice, emanând sensibilitate şi linişte.

Întregul moment a fost unul de excepţie, iar la final, cei trei membri ai juriului au felicitat-o pe Saara pentru curajul de a veni în faţa lor cu o asemenea interpretare. Aşa cum era şi firesc, Saara a trecut în etapa următoare cu trei de „Da”.

Tânăra a plecat de la audiţii aşa cum a şi venit, adică foarte fericită şi cu zâmbetul pe buze. Ce voce frumoasă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume