Lakomi este numele unei femele de lup sălbatic care trăieşte acum într-o rezervaţie. Aceasta a fost găsită la vârsta de 8 luni în sălbăticie şi pentru că nu putea supravieţui acolo de una singură, ea a fost adusă pentru a putea creşte în deplină siguranţă în acest adăpost.
În momentul în care a fost găsită, lupoaica purta un ham care o strângea teribil în zona gâtului, iar îndepărtarea acestuia a presupus o intervenţie chirurgicală complicată, iar mai apoi luni de tratament pentru a înlătura o infecţie extrem de gravă care îi punea viaţa în pericol.
Când a ajuns cu lupoaica în adăpost, despre Sarah Turcotte s-a spus că e nebună şi că nu va reuşi niciodată să interacţioneze cu astfel de animale sălbatice. După multe întâlniri cu lupoaica timp în care au ajuns să-şi cunoască reciproc reacţiile şi comportamentele, Sarah a reuşit să o determine pe Lakomi să se comporte ca un câine foarte răsfăţat.
După aproximativ două luni de întâlniri zilnice fără ca Sarah şi Lakomi să intre în contact fizic, lupoaica a devenit jucăuşă, dulce şi iubitoare. Aceasta acceptă cu multă bucurie şi entuziasm să fie mângâiată şi alintată în cel mai natural mod.
Lakomi este după cum vedem un exemplu elocvent în ceea ce priveşte puterea salvatoare a iubirii şi aşa cum mărturiseşte Sarah, faptul că a întâlnit-o pe această lupoaică este unul dintre cele mai mari privilegii pe care viaţa i le-a oferit.
Sursa: Sarah and the Wolves via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





