Arată ca un pat normal, până când trage de un mâner şi ne dezvăluie o îmbunătăţire majoră

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

După cum bine ştim, în ultimul timp oamenii nu îşi mai doresc o casă încărcată de mobilă, ci una degajată în care să se simtă relaxaţi. Orice economie de spaţiu e ca o gură de aer proaspăt, iar compania producătoare de mobilă „Resource Furniture” vine cu câteva soluţii ingenioase în acest sens.

După cum vedem în imagini, o simplă bibliotecă poate ascunde un mare secret în spatele său. Printr-o simplă apăsare a unui buton aceasta se întoarce şi deodată vedem cum în spatele său este depozitat un pat care se desface cu mare uşurinţă. Era şi timpul să vedem cum putem să folosim spaţiul din dormitor într-un mod mult mai funcţional!

Foarte uşor patul se ridică, se întoarce şi biblioteca revine la lumină. Surprizele însă nu se termină aici pentru că în parte de jos a acestui corp de mobilă putem ridica o poliţă cu picioare pliante care se transformă imediat într-un birou foarte util. O altă demonstraţie ne arată cum un birou hidraulic se deplasează în sus lăsând destul loc pentru deschiderea unui pat micuţ care până atunci era încastrat în spatele acestuia.

Nu ne-am fi gândit însă niciodată că o canapea poate să se plieze lăsând loc unui pat dublu de mari dimensiuni să fie deschis peste aceasta. Ei bine, acest lucru este posibil! O altă invenţie care a fost expusă şi la „Muzeul de ştiinţă şi industrie” din Chicago, ne arată cum un corp de mobilă poate fi multifuncţional.De un dulap de haine, ce are încorporat în uşă şi o tăbliţă de scris, este ataşat un birou. Uimitor este că acel birou se poate lăsa în jos fără ca obiectele ce sunt aşezate pe el să cadă. Bineînţeles că patul, care nu putea să lipsească din această combinaţie fabuloasă, se desface şi el atunci când poliţa biroului este lăsată în jos complet.

Nici familiile cu mai mulţi copii nu trebuie să îşi facă griji că cei mici nu vor avea suficient spaţiu pentru joacă în camera lor pentru că pot oricând să achiziţioneze un dulap care are o lăţime foarte mică, dar care ascunde cu multă ingeniozitate două paturi supraetajate în care piticii se vor simţi foarte confortabil. Acest dulap dispune chiar şi de un spaţiu generos de depozitare.

Reuniunile de familie sunt şi ele nişte ocazii care ridică mari probleme pentru că foarte multe persoane vor fi prezente. O micuţă măsuţă de cafea care se transformă pe loc într-o generoasă masă pentru servit cina sau alte concepte inovatoare de acest fel prezentate în videoclip reprezintă soluţii ideale în astfel de cazuri!

Aceste obiecte de mobilier au foarte mult stil, iar acest lucru se datorează în primul rând faptului că finisajele, asamblarea, dar mai ales atenţia pentru detalii vor face întotdeauna diferenţa. Aceasta mobilă este aproape magică datorită multifuncţionalităţii sale!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume