Parcă desprins dintr-un teritoriu fantastic, acest parc tematic aflat la 20 de km de Köln, în oraşul Brühl, Gemania, este unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii din Europa şi este o destinaţie de vacanţă preferată de mulţi turişti. Phantasialand oferă clipe de neuitat şi peisaje inedite care atrag anual milioane de vizitatori.
În secţiunea cu tematică aztecă a acestui parc, amatorii de senzaţii tari pot intra în una dintre cele mai înfricoşătoare aventuri. Aşezaţi pe două rânduri într-un mecanism ce pare destul de simplu, tineri si adulti dornici de adrenalină sunt întâmpinaţi de o muzică înfricoşătoare, explozii de flăcări şi jeturi de apă. Ei sunt ridicaţi apoi printr-o contragreutate, mai întâi balansaţi şi apoi învârtiţi, încât în doar câteva secunde cei vizaţi sunt lăsaţi complet dezorientaţi.
Un mecanism de blocare ţine pasagerii înclinaţi la câteva grade, apoi pivotul principal se roteşte într-un ritm ameţitor, încât îţi taie respiraţia. Este incredibil de simplu, dar în acelaşi timp extrem de eficient. Pare destul de înfricoşător atunci când mecanismul se opreşte brusc, punând corpurile oamenilor în cele mai neobişnuite poziţii. Aceste provocări par periculoase şi numai cei curajoşi şi tari de inimă îşi pot permite luxul de a se urca într-o asemenea maşinărie.
Construit iniţial pentru familie, parcul a adăugat în ultimii ani un montagne rousse şi nenumărate alte provocări şi activităţi distractive. Toată atmosfera te transpune într-o lume magică datorită detaliilor uluitoare şi a spectacolelor speciale ce implică vizitatorii, atât adulţii cât şi copiii. Odată intraţi pe acest tărâm fantastic, spectacolul este garantat.
Dacă aveţi şansa de a vizita Germania, asiguraţi-vă că din toate tematicile întâlnite în Phantasialand, nu veţi evita Talocan. Desigur, este suficient să vă gândiţi de două ori după vizionarea acestui videoclip dacă sunteţi îndeajuns de curajoşi.
Sursa: DLRP-Magic.com via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





