Un pui de ghepard şi un căţeluş au legat o prietenie care te lasă fără cuvinte

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Uneori se pot lega cele mai neaşteptate prietenii între animale ce aparţin unor specii diferite şi care au moduri de viaţă distincte. Deseori suntem surprinşi şi ne dăm seama că mai avem multe de învăţat de la aceste vieţuitoare. Cine ar fi crezut că un pui de labrador ar putea fi cel mai bun prieten al unui ghepard?!

În acest filmuleţ facem mai întâi cunoştinţă cu Kumbali, un minunat puiuţ de ghepard ce trăieşte la Grădina Zoologică din Richmond, dar care are o tristă poveste de viaţă. Când avea doar două săptămâni, s-a constatat că acesta pierdea foarte mult în greutate. Motivul era faptul că mama lui nu putea produce destul lapte pentru a-şi hrăni cei trei pui şi astfel a fost luat de lângă ea şi a început să fie hrănit de oameni. Astfel, micuţul ghepard a ajuns să fie hrănit o dată la două – trei ore şi a început să se pună pe picioare.

La scurt timp după aceea puiul de ghepard a început să exploreze, dezvoltându-şi capacităţi şi deprinderi precum alergatul, săritul, linsul sau jucatul. Kumbali însă se simţea singur şi avea nevoie de un companion de joacă. Acela a fost momentul în care în viaţa lui a apărut Kago, un pui de labrador care a fost adoptat de la o organizaţie de salvare a animalelor pe când avea doar 10 săptămâni. După ce a primit îngrijirile necesare, Kago era acum capabil să-şi cunoască noul prieten, pe Kumbali.

Când a avut loc prima lor interacţiune, puiul de ghepard a fost destul de reticent şi speriat, lovindu-l cu lăbuţa pe labrador atunci când acesta se apropia prea mult de el. După ce au petrecut mai mult timp împreună, cei doi au devenit prieteni foarte buni.

La început cele două animăluţe au locuit în casa angajaţilor de la Zoo pentru a putea fi ţinuţi sub stricta lor supraveghere, dar pe măsură ce au mai crescut ei au fost mutaţi într-un adăpost exterior. Gheparzii sunt diferiţi de celelalte feline cu care sunt înrudiţi precum leii sau tigrii, preferând să fugă în loc să atace. În ciuda stării lor anxioase, gheparzii masculi sunt foarte sociabili.

Chiar dacă această relaţie simbiotică nu ar fi avut loc niciodată în sălbăticie, ea a funcţionat foarte bine în captivitate. Câinii se adaptează mult mai uşor şi calm la un nou mediu de viaţă, iar această calmitate le este transmisă şi gheparzilor. Legătura dintre Kumbali şi Kago este deja una frăţeasca iar cei doi au ajuns acum să fie inseparabili!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume