Sunt multe cazurile în care o echipă formată dintr-un soldat şi un câine special antrenat pentru a face faţă unor situaţii critice se dovedeşte a fi indestructibilă. Un exemplu minunat îl reprezintă prietenia specială dintre militarul în rezervă Matt Foster şi câinele Mick, care l-a însoţit în nenumărate rânduri în timpul misiunilor de patrulare efectuate în zonele de conflict din Afganistan.
După aproape un an de zile în care au stat despărţiţi, a venit momentul ca cei doi să se reîntâlnească. Nerăbdător şi emoţionat, Matt şi-a aşteptat camaradul la aeroport, un labrador negru în vârstă de şapte ani, pentru a-i ura bun venit acasă, de această dată pentru totdeauna.
Mick şi Matt au format timp de opt luni o echipă de neînfrânt pe frontul din Afganistan şi au trecut printr-o mulţime de experienţe grele în care s-au ajutat reciproc. Recunoştinţa pe care Matt o are pentru câinele său este nemărginită, el fiind conştient că se află acum în viaţă în mare parte datorită acestui patruped. Acest lucru nu este de mirare având în vedere că sarcina lui Mick era aceea de a identifica dispozitive explozive artizanale.
Împreună au executat 180 de misiuni de patrulare, care s-au terminat cu bine de fiecare dată datorită abilitaţilor extraordinare pe care ambii le posedă. La fel ca şi soldaţii care pleacă în astfel de misiuni dificile, şi câinii antrenaţi îşi pun viaţa în pericol. De cele mai multe ori aceştia mor, salvându-şi în acelaşi timp partenerii umani.
După patru misiuni pe câmpul de război, Mick se află în pragul pensionării, iar locul cel mai potrivit pentru ca el să îşi trăiască liniştit restul vieţii este, desigur, casa partenerului său din armată. Cu ajutorul unor oameni minunaţi care fac parte din două asociaţii de ajutorare a animalelor, Matt va avea şansa să îl aibă alături pentru totdeauna pe patrupedul său preferat.
Faptul că vor fi împreună de acum încolo îi va ajuta foarte mult din punct de vedere sentimental pe amândoi. Cu ajutorul câinelui Mick, Matt îşi va putea vindeca unele răni sufleteşti rămase adânc întipărite de pe frontul de luptă, iar patrupedul va avea parte de afecţiune, va fi răsfăţat şi va duce o viaţă lipsită de griji.
Sursa: Wellcome Home Soldiers via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




