„Caracali” este numele unor pisici sălbatice care în zilele noastre trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, Iran şi India. Înfăţişarea lor rivalizează cu cea a unui râs datorită trăsăturilor feţei şi a smocurilor din vârful urechilor. De la aceste pămătufuri negre se trage şi denumirea acestei specii, care provine din limba turcă şi se traduce prin „urechi negre”.
Aceste creaturi frumoase, care mai poartă şi numele de „râs african”, au avut o semnificaţie aparte pentru vechii egipteni, fiind imortalizate în picturi, figurine din bronz sau chiar sculpturi considerate la vremea respectivă paznici ai mormintelor faraonilor.
1) E greu de crezut că pot fi domesticite astfel încât să devină animale de companie!

3) Ne aflăm oare în Egiptul antic? Poziţia pisicii aminteşte de acest lucru, însă prezenţa fluturelui ne aduce în realitate.

4) Fiecare pisoi are personalitatea lui. Înfăţişarea lor ne duce cu gândul la instinctul acestora din sălbăticie.

9) Sigur nu o să mă găsească nimeni dacă mă pitesc aici în cutie! Sau poate voi ajunge un cadou?
