Acest băieţel are parte, probabil, de cea mai frumoasă copilărie din toate timpurile

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un copil care creşte alături de un animal de companie va avea întotdeauna un prieten de joacă şi va fi mult mai responsabil şi mai atent la nevoile celorlalţi, dar să trăieşti sub acelaşi acoperiş cu 16 căţeluşi poate fi o experienţă de neuitat pentru oricine. În plus, nu există nimic mai drăguţ decât prietenia dintre un copil şi un număr atât de mare de animale de companie.

Băieţelul din aceste imagini este foarte fericit că e înconjurat de atâţia prieteni care mişună tot timpul prin casă. Nu e lucru uşor să ţii piept atâtor pui, însă cu grijă şi răbdare, toţi căţeii sunt îngrijiţi corespunzător şi îşi primesc porţiile de hrană în mod egal. După masă, puţină odihnă nu strică niciodată, însă când vine timpul pentru joacă, puştiul este din nou înconjurat de mulţimea de căţeluşi care de multe ori îl „pun la pământ” cu multă uşurinţă.

Distracţia cea mai mare este atunci când băieţelul şi fratele lui merg de-a buşilea, fiind urmăriţi îndeaproape prin toată casa de căţeluşii cu blană cafenie cu pete albe. Chiar şi afară pe zăpadă sunt la fel de sprinteni când vine vorba de o porţie de alergătură.

Toată familia îi iubeşte pe cei 16 căţeluşi şi în momentele lor libere se joacă împreuna cu aceştia. Căţeluşii, din firea lor tare jucăuşi, sar şi aleargă în jurul lor, se prefac că îi muşcă şi se bucură nespus când sunt luaţi în braţe cu multă drăgălăşenie. Niciunul dintre cei ai casei nu vor uita zilele frumoase petrecute alături de ei, dar nici lătrăturile ascuţite ale acestor căţeluşi simpatici.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume