A început să cânte o melodie cunoscută, dar când veţi vedea cine i se alătură – veţi fi impresionaţi.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Adeseori ne punem întrebarea: „Cât este de importanta muzica pentru noi?” Iar răspunsul îl primim prin intermediul acestor imagini incredibile unde întâlnim o mulţime de artişti stradali din diferite colţuri ale lumii care interpretează o piesă cunoscută tuturor.

Acest filmuleţ demonstrează că tuturor ne place muzica şi că suntem plăcut impresionaţi de fiecare dată când auzim un refren cunoscut. „Playing for change” este o mişcare creată pentru a uni oameni de pe tot globul printr-o pasiune comună. Mai multe înregistrări au fost combinate pentru a crea o compilaţie deosebită cu muzicieni stradali din întreaga lume.

Ei interpretează melodia „Sittin’ On The Dock Of The Bay”, iar acordurile muzicale care se aud începând cu străzile Americii, până în Japonia, Brazilia sau Italia sunt atât de naturale şi de sensibile încât nu putem să nu fim emoţionaţi.

În anul 2002, fondatorii mişcării „Playing for change” au realizat un documentar despre importanţa artiştilor stradali. De atunci, organizaţia a continuat ideea pentru care a fost creată iar donaţiile şi profiturile obţinute din vânzarea albumelor sunt alocate în fiecare an unor programe de studiere a artei şi muzicii de către copiii din întreaga lume.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume