Abordare neaşteptată pe scara rulantă… Priviţi modul amuzant în care au reacţionat unele persoane

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un experiment social pus la cale de cei de la Fanpage.it a avut rolul de a surprinde reacţiile oamenilor în momentul în care coborând pe o scară rulantă, aceştia sunt atinşi pe neaşteptate de o altă persoană care urcă. După cum vedem în aceste imagini, fiecare reacţionează în mod diferit, acest lucru poate şi datorită vârstei sau personalităţii fiecăruia.

Imma Piron şi Luca Iavarone sunt ce doi protagonişti care au jucat rolurile principale în acest experiment. Cei doi atingeau mâna unor persoane, apoi cu o mimică explicită arătau că le-ar face placere să se revadă.

Experimentul s-a dorit o farsă amuzantă, iar cei surprinşi au avut reacţii surprinzătoare. Acesta a cuprins două părţi privind modul de abordare a persoanelor care coborau scara rulantă. Mai întâi Imma şi Luca au atins discret mâinile unor persoane de sex opus, după care pe cele ale unor persoane de acelaşi sex.

Reacţiile celor implicaţi pe neaşteptate în acest experiment au fost diferite, mimica feţei lor spunând totul. Unii s-au dovedit a fi uimiţi de acest gest, însă nu i-au acordat o importanţă anume fiind indiferenţi, însă alţii au reacţionat emoţional fiind oarecum ruşinaţi de această postură.

În partea a doua a experimentului, reacţiile au fost mult mai explicite. Majoritatea persoanelor au arătat repulsie faţă de acest comportament şi l-au respins dintr-o privire. Întreaga farsă este cu adevărat amuzantă şi chiar dacă zâmbim privind imaginile filmate, nu ştim cum am fi reacţionat dacă am fi fost implicaţi direct într-o astfel de situaţie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume